Joia Mare – Curajul de a Iubi Când Toți Aleg Să Plece | Reflecție cu Adrian Ioan Buda

O reflecție în stilul inconfundabil Adrian Ioan Buda – despre tăcere, trădare și iubirea dusă până la capăt.

Joia Mare nu e o zi care trece și gata. Nu e o zi din calendar.

E una din acele zile care te apasă și te înmoaie în același timp. O zi în care simți că tăcerea cântărește mai mult decât orice vorbă.

Hristos stă la masă cu cei pe care i-a iubit cel mai mult.
Știa că Iuda avea să-l vândă. Că Petru se va lepăda de el. Că ceilalți vor fugi. Știa tot.
Și totuși, n-a plecat. Nu și-a închis inima. Nu s-a apărat. N-a întrebat „De ce?”.

Le-a spălat picioarele. Le-a oferit pâinea. Le-a dat vinul. I-a privit cu dragoste.
Fără condiții. Fără ironie. Fără așteptări.
E greu să înțelegi asta cu mintea. Dar sufletul simte.

Joia Mare e despre puterea de a iubi

…chiar și când știi că o să doară.
E despre forța de a rămâne curat când totul în jurul tău se murdărește.
E despre alegerea de a nu deveni ceea ce ți-au făcut ceilalți.

Și da, doare.
Trădarea doare cel mai mult atunci când vine din partea celor apropiați.
Dar Hristos nu a închis ușa. N-a fugit din fața durerii.
A rămas acolo. Cu demnitate. Cu iubire.

În biserici se citesc Cele 12 Evanghelii.
Dar nu-i despre câte stai în picioare sau câte lumânări aprinzi.
E despre ce se întâmplă în tine în timp ce le asculți.
E despre liniștea aceea în care simți că Dumnezeu îți vorbește fără să spună nimic.

Joia Mare nu e despre ritual.

E despre om.
Despre ce fel de om ești când viața te dezamăgește.
Despre cine alegi să fii când te doare.

Hristos n-a avut nevoie de explicații, nici de scuze.
A oferit iubirea până la capăt. A rămas acolo, prezent, viu, iertător.
Până la ultima clipă.

Să nu trecem peste această zi ca și cum ar fi una oarecare.
E o zi care ne privește drept în suflet și ne întreabă:

Tu ce alegi să fii… când ceilalți aleg să plece?

Joia Mare e despre curajul de a iubi

Atunci când nimeni nu mai iubește.